A dicu subitu, à chì ùn li piaci a natura, è subratuttu a pesca, u libru d’Izaac Walton ùn servi à nudda. À purtà unu intaressu à un’ opara simuli, ùn poni essa chè i veri amatori di pesca à a musca, à a fuscina, à u filu cameddu, i veri mantacati di braccunera à a manuta, à a lenza morta, i veri passiunati di l’ondi è di i ciottuli, quissi disidarosi di cunnoscia i sicreti di i fiumi o di i vadini, quissi chì li cunveni à imparà com’iddu si caccia l’anguidda da u canisgionu, o a ranochja da u stagnu. Incù Walton, semu à l’origini stessa di u Nature Writing, è pà u colpu ùn hè micca un prufanu chì parla – pensu quì à ‘ssu malasciamè di Thoreau – ma hè unu spertu, chì dicu ? un maestru chì vi pidda pà a mani è chì vi porta, micca chè versu a spartera diliziosa di i so sciali di piscadori, ma versu a sapienza, è versu l’arti subranu ch’ùn apparteni chè à quissi chì piddarani a pacenzia d’ascultà com’è discipuli.
Ed hè propiu cussì chì Piscator, u parsunaghju principali di u capu d’opara di Walton, « The Compleat Angler », prisenta a so pratica, adrizzendusi à u so elevu Venator : « Caru, ùn dubbiteti chì a pesca sighi un arti… A quistioni hè piuttostu di sapè : seti capaci d’imparalla o nò ? Chì a pesca hè un pocu com’è a puisia ; ci voli à nascia piscadori, veni à dì cù i dispusizioni pà ‘ssu ghjocu ». Tandu sorghji un libru chì, più chè un manuali di pesca, si poni com’è una spezia d’antulugia culturali di tutti i cunniscenzi rilativi à u sughjettu sin’à u XVIIu. Ed hè forsa st’aspettu quì, anciclupidistu è ludicu, chì s’apri à l’orizonti largu di i surghjenti antichi, è chì mintuvighja tuttu u spaziu giugraficu di l’ebica, chì pirmissi à u Compleat Angler di duvintà a riffarenza ch’iddu hè duvintatu.
Un esempiu di i raconti, fantasisti ma sapurosi, chì no ci pudemu truvà, quì in u capitulu nant’à à u lucciu, è a tistimunianza ch’iddu ni feci un certu Dubrovius, vescu di Buemia : « Vidistini una ranochja saltà annant’à u capu d’un lucciu chì ghjacia tranquillu è pinciulaia vicinu à a sponda ; è a ranochja, avendu musciatu gattivezza o collara imbuffendu i buccedda, stinzò i so zampi è n’agguantò u capu di u dittu lucciu ; è prestu ‘ssi zampi si chjimponi à l’ochja di u pesciu, in u mentri chì, cù i grinfii è i denta, a ranochja strappaia ‘ssi rigioni sinsibuli ». À quiddi tempi, l’omini pudiani creda ch’una ranochja triunfessi certi volti cussì d’un pesciu sappiutu par essa di i più gattivi. Altra cridenza, chì riveni à spissu ind’è Walton : quissa di a famosa generazioni spuntanea, teuria sustinata da a scenza sin’à u XIXu. Par raportu à certi muschi, eccu ciò ch’iddu conta par esempiu Piscator : « Pliniu hè d’avvisu chì monda trà iddi tirani a so esistenza da una bagnaghja chì, di branu, fala nant’à i casci di l’arburi… sò ficundati dopu da u calori giniratori di u soli, è trasfurmati in trè ghjorna in essari vivi »… Oghji pudemu surrida di ‘ssi foli, ma d’un’ altra parti possu accirtà chì i cunsigli veri di Walton, cuncirnendu propiu a pesca, fermani di i più astutti è di i più suvitati.
Scrittu annant’à deci anni, quandu l’autori s’era ritiratu in a so campagna dopu à a vittoria di Cromwell mentri a Guerra Civili Inglesa, u Compleat Angler fù publicatu ghjà in 1653, è duvintò un successu maiori mentri a Risturazioni inglesa. Hè cunsidaratu com’è raprisintativu di a literatura brittanica di ‘ssu tempu, ed hè anc’oghji un di i libri i più pupulari di a literatura anglossassona. U libru u più riiditatu dopu à a Bibbia (380 edizioni diffarenti). Un sciffru chì, iddu, ùn faci surrida manc’appena.

Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire