mardi 12 juillet 2011

Latti cuncintratu, pesca è literatura

Pocu fà, semu mossi à piscà trè ghjorna incù u pueta Stefanu Cesari è u ghjovanu Nicolas Rey, appena vultatu da i so pirigrinazioni di quattru mesa in Bulivia, à u Perù è in Argentina. Aghju dighjà parlatu quì di i so cronichi di viaghju, è ‘ssa spidizioni muntagnola fù d’altrondi l’occasioni d’evucà torra u me disideriu di vedali publicati un ghjornu. Ma passemu. Eramu dunca à u cori di a furesta di u miridianu, in un vangonu ch’ùn vi palisaraghju micca, ben sicura, ma chì raprisenta unu di ‘ss’ultimi rifughji inditi chì l’omini, è subratuttu u turismu verdu divastatori, parini d’avè sminticatu. ‘Ssu paesu permetti sempri quissa, par pocu forsa, ghjustu u tempu chì u canyoning è i varapantisti tonti, zuffi di prufittu è di sinsazioni « stremi », si scitessini pà svirghjinà un tarritoriu chì par avali hà schisgiatu par miraculu i so uffesi. Ci voli à dì chì ‘ssa spezia di « Tarra di u Mezu » si mireta : cinqui ori di marchja par ghjùnghjaci, nisciun violu pratichevuli, una caminera di stintu à chì hè statu iniziatu à i vechji cacci mossi di u passatu. Quì, u balordu chì si fida à i carti di l’IGN ùn truvaria mai a surtita, è u mantacatu cù i so tong ci muraria, simpliciamenti. Senza chì nimu mi pudissi impidì di pinsà, pà sempiternu, « Amè è cussì sia ».

Infini, cù Cesari è Rey, a fecimu à ghjunghja à u Campu di a Muvra è à pònaci i nosci bartachji è piscaghjoli. I nosci lenzi dinò, par chjappà certi anguiddi grassi com’è mai l’aghju manghjati, è certi truiti d’un grussori chì avaria fattu infantimà u curciu Santu Casanova iddu stessu, chì puri l’avia piscati maiori in u Liamonu. Bracunaiamu diti ? Iè, appena, ciò chì ci voli, una lenza morta quinci o culà, una fuscinata quà è ddà di notti, da assicuracci calchì beddu ripastu, è subratuttu l’energia pà u viaghju di ritornu, scabrosu è sempri à cuddera. Un infernu malgradu a maistà di u dicorru. Par avè risicatu di mòraci quindici anni fà, chjappu da una crisa d’ipuglissemia in fundu di a vaddi, aviu pricuratu à i me cumpagni di strascinassi un carcu di ‘ssu latti cuncintratu è inzuccaratu ch’iddu ludaia ancu u Che in u so Ghjurnali di Bulivia. In materia di mantinimentu à a machja, u rivuluziunariu cù l’àsima ùn pudia essa chè di bon cunsigliu. È cussì fecimu ancu no : a sera, curènduci i denta cù i lischi di i pesci dopu à un pranzu di quiddi, o a matina, una volta inguttitu u prima caffè davanti à u nosciu focu di campagna, ci faciamu falà incù diliziu i surpati interi di ‘ssu latti salvatoriu. Tuttu sunniendu di pesci maiori è di rivuluzioni.

Ad avè trovu a formula di u latti cuncintratu funi dui invintori, com’iddu a ci conta Daniel Boorstin in a so « Storia di l’Americani » (ind’è Robert Laffont). U prima era un Francesu chjamatu Appert, chì riiscisti à metta l’alimenti in iscatula fendu svapurà l’acqua ch’iddi cuntiniani. Nabulionu u duvia ancu dicurrà in 1809 pà a so scuparta. Ma fù subratuttu l’Americanu Gail Borden, traumatizatu da a svintura di st’imigranti famiti chì s’erani manghjati tr’è iddi in 1846 in a Sierra Nevada, chì missi tuttu u so geniu à u sirviziu di a cuncintrazioni di a nutritura. Quissa in vista di permetta à i piunieri chì partiani pà a Califurnia di cunsirvà a so manghjuscula annant’à i traghjetti longhi. L’armata di l’Unioni fù dopu pruvista in grossu cù u latti inzuccaratu di Borden mentri a Guerra Civili. Dimubilizati in 1865, i suldati duviani pupularizà ‘ssu latti chì, dunca, da i Stati Uniti à u Campu di a Muvra, pirmissi à l’avvinturieri, quantu volti, di salvà u so coghju.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire