mercredi 29 juin 2011

Riabilità à Seneca

In literatura, u prima qualificativu appaghjatu à a parolla « Corsica » fù u vucabili « barbara ». In a so « Stodia di a Corsica è di i Corsi » (2008), Arrighi è Jehasse ci ramentani ‘ssi versi fundatori chì – più evidenti chè a passata di i Lestrigoni ind’è Umeru – fecini entra l’isula in u campu di a literatura univirsali. Ripassemucili ‘ssi versi, nienti chè pà u piaceri, a ghjubilazioni di custatà chì, ghjà à l’origini, a criazioni righjunghji u riali è s’alluntana – malamenti hè vera – da a mitificazioni :

« O Corsica barbara chjusa in i so cantona, Spavintosa in a so immensità diserta. U Vaghjimu ùn ci dà frutti, nè a Statina i ricolti. U Inguernu biancu ni manca di u daziu di Pallas. Nisciuna spiriata ci rendi filici a Branata. Nisciun arba pà crescia in a bucchetta scura. Nè pani, nè acqua da bia, nè focu subranu : Ùn esistini quì chè dui cosi, l’esiliu è l’esiliatu. »

Certu, u pueta latinu ùn si feci micca quì u più gran prumutori di u turismu isulanu, è da tandu pudemu ancu dì chì no ci strascinemu una gattiva riputazioni difficiuli à sbartachjà. Ma ghjustappuntu, dui argumenta i vulemu avanzà à a discarica di st’invitori di i lettari corsi, sì no pudemu cunsidarà cussì u filusoffu stuizianu. U prima, hè chì no imparemu ghjà cun iddu ch’ùn si pidda micca forzamenti a piuma par fà i lodi niscentri d’un locu (fussi u soiu), è chì a literatura si primurighja pocu è micca di prumuzioni qualsiasi. U sicondu hè ch’iddu ci voli à arristà, par via di l’appartinanza è d’una difesa anacronica di u razzinu, di creda ch’un tippu com’è Seneca ùn valia nudda è ch’iddu ùn sunniaia chè di copraci di starcu. Cunsiglieri sutt’à Caligula è pracittori di Nironu, u dramaturgu era quantunca u cuntrariu d’un buzaiu. Suttimissu à a putenza cilesta, è ludatori di a saviezza è di a virtù, pudemu creda chì a so tistimunianza annant’à a bistialità di i primi Corsi pussedi calchì creditu.

D’altrondi, chì dici Seneca chì ci pararia oghji cussì straurdinariu ? Nudda. U so discrittu hè guasgi antrupulogicu, par esempiu quandu s’attarda à metta in avanti una ghjilusia andemica chì pari di stantarà u paesu : « Saria un miraculu di truvà unu sbruncu chì l’indigenii cultivessini oghji. Tuttu veni à mischiassi è à inframettasi. L’unu pidda a seguita di l’altru, un tali hà invidiatu ciò chì à tal altru hà arricatu u schifizzu, quistu quì s’hè impatrunitu d’un locu dopu ad avè cacciatu fora à quiddu culà ». Pochi nuvità à dilla franca. U dicorru u cunniscimu è guasgi pudariamu scriva a stessa cosa à l’ora attuali.

Ancu u so ghjudiziu annant’à a lingua di u tempu, ci pari d’avellu intesu o lettu in un altru cuntestu. Par iddu, l’aienti chì pupulighjani l’isula, tandu, sò pà u più i discindenti di l’Iberichi, imbastarditi dopu à i ghjunti succissivi di i Liguri o di i Grechi. Cù a prisenza cunfirmata da i sturiani di Libiani, Cartaginesi o Rumani, hè un beddu buliumu, in verità, chì u pueta t’hà sutt’à l’ochja. Par iddu u sabbiru di i lucali « hà diginiratu cù a fraquintazioni » di tutti sti populi. Certu, ùn hè micca puliticamenti currettu di dilla, ma guasgi pudariamu pinsà di leghja quì i parolli muderni d’unu scrittori post-riacquistu. Allora Seneca, à riflettaci, a miritarà da veru, l’ira multisiculari chì l’hà imbruttitu ind’è no ? Ùn ci sarà piuttostu manera di vedalu com’è unu spezia di pricursori ? Di scrivanu inditu unnancu cuntaminatu da u merimeismu o da a chiestula vana di l’identità ? Ma infini, ferma dura di risponda, è ciò chì no ni dimu no, hè solu pà chjachjarà dui minuti.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire