mardi 15 mars 2011

Classifica di i libra i più impurtanti

François-Xavier Renucci, animatori di u situ « Pour une littérature corse », parsegui una greva di l’infurmazioni chì ammutulisci un locu raru pà a « critica » di u libru corsu. Hà annunciatu chì ‘ssu muvimentu d’umori ùn si cumpiaria chè u ghjornu chì i diffarenti crunicadori di a stampa publicariani a so classifica di i deci libra corsi i più impurtanti – à parè soiu – di l’ultimi vinti anni. Ci imbestia di veda pinciulà un situ cussì intarissanti. Tandu, al dilà di u fattu ch’una classifica simuli ùn pò chè essa sughjittiva, emu da pruvà d’arrisponda à a lagnanza. È senza distingua trà l’assaghju, u rumanzu o a puisia, eccu a noscia silizzioni.

U primu testu chì no ritinaremu hè un assaghju storicu di Pasquale Marchetti, sciutu in u 1979, è intitulitu « Une Mémoire pour la Corse ». Di st’intellettuali maiori,  si ni parla pocu in u mondu di i lettari corsi. È puri cù u so assaghju, ma dinò cù « Intricciate è Cambiarine » (scrittu cù Geronimi) è « La Corsophonie, un idiome à la mer », riesci a prova, in dui dicennii, d’invintà a grammatica di a lingua corsa, di ristituiscia a mimoria calcicata di u so paesu, è di prupona un veru testu anciclupidistu è analiticu – cuntruvirsatu – di u spaziu cursofonu.

U sicondu libru ritinutu hè un rumanzu di Ghjacumu Thiers, « A funtana d’Altea ». Publicatu in 1989, fù par no u primu gran libru mudernu di criazioni in lingua corsa. In u righjistru di a puisia Ghjacumu Fusina (E Sette Chjappelle) o Jacky Biancarelli (A Tempara ‘lli ghjorna) ani sappiutu avvià dinò, ugnunu à so modu, a puisia corsa versu i spondi di a cuntempuraneità. T’emu, l’avareti capita, monda affizzioni pà ‘ssi dui ultimi libra, ma pà a noscia classifica u rumanzu di Thiers ci pari più impurtanti. Chì da tandu era musciata chì a prosa corsa pudia escia da una certa niscintria tradiziunalista.

U cinquesimu libru chì ci piaci à metta à l’onori hè un rumanzu in lingua francesa di Flavia Accorsi : « Ecce Leo ». L’autori u publicaia à u cori di l’anni di piumbu (1994), è si spiraia di l’autodistruzzioni di u muvimentu naziunalistu pà cuntacci una stodia di ridinzioni chì ci invitaia à apra l’ochja faccia à a tuntia di a guerra civili. Un libru curaghjosu, chì purtaia pà a prima volta a prosa corsa in lingua francesa versu a maturità. U restu saria natu quantunca, pinsemu, ma ferma chì u libru d’Accorsi (Mazelin in verità) fù u prima di ‘ssu genaru : icunuclastu, unestu, senza cuncissioni.

Pari quì naturali d’evucà à Ferrari. U libru chì no prafirimu di st’autori hè « Dans le Secret ». Fù u prima sciutu for di Corsica, ind’è Actes Sud, è sicondu no u più cumpiitu par avali di a so opara. Ùn voli micca dì chì u restu ùn hè di qualità, ma ‘ssu Ferrari quì avaria ghjà miritatu a ricunniscenza ghjusta chì l’hè vinuta dopu.

I tituli chì siguetini, tutti in corsu, i mittareti in ordini com’ì vo vuleti. Ma forsa Desanti miritarà una prafirenza pà a so ricolta di nuvelli « L’Ultimi mumenta d’Alzheimer ». Cù ‘ssu libronu, era un autori capaci à bulià à Proust è à Borges chì no scupriamu, un invintori chì manighjaia cussì faciuli a risa è a critica di sucità. Critica ch’hè dinò un duminiu d’eccellenza d’un Jureczek, è s’iddu ùn c’era chè un titulu da ritena in ciò chì u cuncerna, saria « Caotidianu », indu a sucità di cunsumazioni è a vera cultura muderna di a Corsica sò discritti senza mascari. Ma cù una lucidità chì duvaria fà prò à tutti i littori. Infini in ‘ssu righjistru di a prosa corsa d’oghji, comu passà sutt’à silenziu a perula pruposta in 2010 da Pierre-Joseph Ferrali, « Davanti à u Focu chì more » ? Parlendu di st’autori, aviamu evucatu à McCarthy, è insistutu annant’à a qualità maiori di i so nuvelli.

Manca un titulu. U pudariamu scedda trà Paul-Michel Villa (« La Maison des Viale »), Nicolas Giudici (« Le Crépuscule des Corses ») o Marie Ferranti (« Les femmes de San Stefano »). Forsa chì l’ultimu libru ritinarà u nosciu favori, pà l’effettu ch’iddu ci feci quandu u lighjistimu, è pà l’accostu pà a prima volta ind’è no di a tematica di l’omossessualità, evucata di manera fina è intilligenti. È avali, tocca à Renucci di veda sì a so greva cuntinivighja o nò.


1 commentaire:

  1. Ti ringraziu, Marcu, pè issu travagliu.
    Iè, a greva hè finita.
    Eccu un articulu induve si po discutà di a to lista è prupone altre : http://pourunelitteraturecorse.blogspot.com/2011/03/vers-la-fin-definitive-de-la-greve-oui.html

    RépondreSupprimer