Allora sì, ‘ssu gran mali chì ci culpisci è chì pidda parichji facci. ‘Ssi cuntrasti, dirisorii, nicissarii, sinceri a vulemu creda, quandu una certa illusioni di a Corsica ùn ni finisci più di spariscia cù i casci chì vani à i cimiteria, di vastassi ugni volta ch’una vita hè arrubbata, ch’una dignità umana hè tassiddata da i baddi. Ch’una casa sbotta in middi pezzi, ancu, qual’hè chì ci capisci sempri calcosa trà un affari è l’altru ? Viulenza di u solitu, ceca oramai, chì si sprimi nant’à i piazzi di i paesa, chì stuppa a so barbaria in faccia à l’urfaneddi, chì spara quà è dà, u so vilenu, è chì si porta u mattarazzanu quant’è u ghjustu.
I raghjoni, a sapemu, sò cussì numarosi chì, à a fini, si finisciaria par creda chì i rispunsabilità sò di tutti, o ch’iddi sò cussì varii ch’ùn vali a pena à circà d’idintificalli. Fatalità latina, diciariani certi. Mancanza di curaghju di i puteri publichi, di l’opinioni, di u guvernu, o di i paceri lucali, li pudariani risponda certi altri. Ma si pò ancu chì a virità ùn sighi nè in a fatalità sempiterna, nè in i mancanzi di a sucità corsa. Si pò ancu d’altrondi chì di fatalità culturali ùn ci ni sighi mancu più, è si pò ancu chì di sucità corsa ùn ci ni fermi oghji chè carabbudduli. Hè piuttostu annant’à sta verità quì ch’iddu ci porta à rifletta u scrittori Marceddu Jureczek, è li dà ancu un nomu, « Caotidianu », à ‘ssa rialità, è ci pari chì ‘ssu niulugismu forti difinischi meddu chè tuttu a vera struttura di u nienti chì ci ingutti tutti quanti no semu. Struttura emu dittu ? Nò, vuliamu parlà piuttostu di disintigrazioni, di castizera abissali, di sprufundu terminali. I raghjoni, iè, sò numarosi, ma a cura ùn vinarà sì prima ùn s’ammetti l’idea chì u casamentu hè à l’arruvinu, da a sima à i fundamenti, ni ferma pocu affari di viabili, è l’ora hè pò dassi vinuta di dilla. Par fà ch’iddu si cumincessi – ora saria – à ricustruiscia calcosa chì tinissi a strada, chì ridessi à a parsona u disideriu di campà à modu civili, luntanu da a sfracichera di i carri è l’abbruttiscimentu di i spiriti.
Jureczek, in u so assaghju, ci discrivi una Corsica tirata infini da i so chimeri identitarii, scacciata ancu da a so simplicia brama d’essa, è ci moscia, cù i parolli veri d’un chirirgu di a sucità, ciò chì ghjustappuntu semu duvintati : veni à dì nienti, più nienti. O piuttostu sì : una zona di cunsumu è altru nudda. Un populu ? Lachemu curra. Un « populu di u carrettu » piuttostu, chì supravivi abbambanatu è spirendu di pudè cuntinivà à bucà i so caddì com’è tanti zombi par qualissi u soldu hè duvintatu « l’unicu valori ». Viaghjà malamenti in a zona cumirciali, eccu u veru distinu di i millai d’individia, tutti staccati l’uni da l’altri, tutti infrugnati in i so lutissamenti, ma isulati, ma soli, chì custituiscini a pupulazioni d’un’ isula di u Mari Tarraniu à u XXIu seculu, in calchidocu annant’à a Pianetta Marcatu. Sintimu : « Oramai, a zona d’attività saria u retrupianu da mova i nosci esistenzi. Hè tuttu ad un tempu : a parti sunniata, u paradisu matirialistu bramatu, un pozzu neru, u spiritu di i tempi nosci postu fondu fondu in u vulgari. Quindi, u citadinu cunsumadori passa una vita incerta è vagabonda, piena à priculi è prumessi in un tarritoriu tagliatu à pezzi da l’AK 47 di i gang ».
Nè paisani nè citadini, Jureczek ci discrivi « rurbani ». Veni à dì campendu in certi campagni senza anima manghjati da a cità. Lochi risidinziali tutti pari, pupulati d’aienti anch’iddi tutti pari – parchì bioti. Ma pustiemu torra : « L’abitanti di ‘ssi casi novi, accumpulati in risidenzi è lutissamenti, cumponini un gruppu listessu, cù dui vitturi è più, un ghjacaru o/è una ghjatta, ritirati o maritati cù dui ziteddi di regula, fighjulani à listessa ora i listessi prugrammi televisivi, venini tonti pà i feuilletons, sò incantati da i rivisti people, si nutriscini cù i listessi cibi cunghjilati è dissapiti… »
È ci ni saria dinò à dì. Chì l’analisa di Jureczek ùn si ferma à l’aspettu suciulogicu o ecunomicu. Avanza par esempiu una difinizioni di ‘ssu sistemu di u sprufundu : u chjama iddu « acculturazioni ». Par dibatta vulariamu ancu prupona a parolla « diculturazioni », chì ci pari un’ altra manera d’attaccà u prublemu. Ma pocu premi, Marceddu hè in u ghjustu. Meddu chè nimu hà sappiutu scriva, è discriva, ‘ssa tragidia d’una tarra chì, par vulè imbuffà, è crescia, è essa com’è tutti l’altri tarri, è suvità i reguli, è imbuttrassi à marcanzia, è curà a so imagina, hà finitu par abbassassi, è par ùn essa più nudda. Un tarritoriu svirsatu da ricunquistà, da riculunizà, da suminà à sonnii edunisti, par veda s’iddu ùn ci nasci dinò a frasca… È ‘ssu gran mali, briunatu à modu dramaticu, par fà neci d’esista sempri…
Jureczek chjudi u so libru cù un custattu tristu : s’iddu ci sà fà veda a disispiranza di ‘ssu mondu sfracassatu ch’hè u nosciu, palesa chì i suluzioni ùn li travedi micca. Ùn ci devi micca st’unestità, Marceddu. Al menu chì l’unestità sighi una di i chjavi di a cura pussibuli. Ma nò, ùn ci devi nudda. Chì a missioni d’un autori com’è iddu è di facci sparta ciò ch’iddu vidi, è di purtacci à u più vicinu di i riflissioni à nascia. Una missioni cumpiita cù ‘ssu gran libru. È avali, chì vularà veda cun iddu vidarà.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire