
Howard
Phillips Lovecraft… Nienti chè u nomu, ghjà, v’annuncia un prugrammu di i più
strani. A casata, Lovecraft, cumencia cù una parolla chì faria guasgi pinsà à
l’amori, a dilicatezza, à ciò chì l’umanu teni di più suttili è di più
dèbbuli ; ma sùbitu si vasta in calchì suffissera pazza, calchì onomatupea
chì faria pinsà à unu sbottu di ciarbeddu contr’à un muru, à u tarrori di
l’ossa scuncassati, à un blitzkrieg abbissali indu i ranochji in guerra sariani
sfracicati sutt’à i roti d’un vasceddu malaviatu. U nomu, iddu, duppiu è à pena
troppu raffinatu, mundanu, Howard Phillips, puzza a vechja aristucrazia wasp di
a Nova Ingliterra, si poni à pusà cussì cù un accentu yankee chì avaria varcatu
i sèculi senza nisciun alterazioni, pà vena à scialbassi sgherbatu, zotticu è
disturbatu frà mezu à u stolu di l’immigranti chì invadiscini i mola è i camin
di farru d’un paesu chì, da a so fundazioni, s’offendi trà u cunsirvatismu
assulutu è u muvimentu sfrinatu. Un nomu chì, presu infini in a so glubalità, veni
à dì trà sinsibilità umanista, bizarraria vischjosa è arcaismu fòbbicu – di tuttu
ciò chì u mondu appronta di buliumu è di missa à morti di l’òrdini anzianu è
snob – un nomu dunca chì, in i so paradossi è a so sfumatura inchiitanti, dici
ghjà un distinu, una pustura criatrici, è subratuttu – dìmula – unu stilu. È
ghjustappuntu di stilu, ni sarà quistioni quì, postu chì, vultendu un ètimu
versu i litturi persi di quiddu geniu di u spaventu, hè ‘ssu stilu chì mi hà
parlatu, è chì ghje’ aghju vulsutu intarrugà.
A
dicu sùbitu, ùn mi so micca ciuttatu in l’integrali di l’òpara di Lovecraft,
ch’e’ pussedu, pà ritruvà a ricchezza di ‘ssu suffiu chì mi deti più ghjòvanu,
forsa, a brama di duvintà un ghjornu u mudestu scrittori ch’e’ socu duvintatu.
Unu scrittori chì risintisti un ghjornu ‘ssu bisognu pratinziunosu di renda un
umaghju à u so maestru, parudièndulu in a falsa nuvella « u nannu
maladettu », intigrata à un capitulu di 51 Pegasi, libru ghjà beddu scrittu in u disideriu di palisà un
amori diraghjunèvuli ch’e’ spartu cù u mattaghjatu di Providence, al dilà ben
sicura di a spartera di u stessu geniu è di u stessu talentu : ma voddu
parlà piuttostu quì di l’amori di l’astrunumia, chì, ni socu sicuru, vi laca senza
boci. Ma passemu.
Aghju
ripresu dunca à Lovecraft ind’è ch’iddu mi paria sempri accissìbuli : una
nuvella curta – setti pàgini – intitulata « a turbera spiritata », è
un puema longu, pà circà d’equilibrà l’affari, intitulatu bizarramenti
« Psychopompos ». À ‘ssu prupòsitu, tengu à fà rimarcà chì ‘ssu puema
varùculu, cù u so tìtulu tontu, fù traduttu in francesu da un certu François
Truchaud, ch’ùn mi pari micca ch’iddu t’avissi nisciun ligamu di parintia cù u
sineastu bobò à qualissu vo pinseti.
Ma
voltu à i me raconti. A nuvella, « a turbera spiritata », è u puema
ch’aghju evucatu, t’ani dui o trè affari in cumunu, chì m’ani stunatu. Dighjà,
nè l’una nè l’altra parlani di i loca abituali di i stodii di Lovecraft. Quì,
ùn semu nè in una cità, riali o invintata, di Nova Ingliterra, nè in u spaziu ghjacciatu
è vardatu da u bughju Nyarlathotep, vardianu di i chjavi di u so statu com’è
ugnunu sà. Ma inveci semu spaisati una volta in Irlanda – pà a nuvella – è un’
altra volta in a ròstica Auvergne pà a puisia. Dopu, i fratturi di u tempu ci
mettini faccia à divinità di l’Antichità pà a nuvella, com’è Demeter o Artemis,
o ci trasportani in u più gòtticu Medievu francesu in ciò chì cuncerna u puema.
Pudariamu pinsà chì ‘ssi dispiazzamenti geugràfichi o timpurali, luntanu da
l’ambiu famiglieri di a Miskatonic River, quatru abituali di i passati di
Lovecraft, avariani pirmissu à l’autori di scantassi pà una volta da i so
temàtichi o i so figuri di stilu pridiletti. Ma nò. À fighjulà da più vicinu,
l’embiu interu di Lovecraft, u so universu criatori, si ritrova quì in
riduzzioni, cù monda punti cumuni si no riflittimu bè.
Facciu
curtu ma vi riassumu i dui raconti. A nuvella si passa dunca in Irlanda, in a
campagna sporca di Kilderry. Semu in un ambienti di paesa persi, di stagna, di
casteddi frusti è inuspitalieri. U narratori hè statu invitatu da u so amicu
Denys Berry, chì hè u sgiò di u locu, è sarà tistimoniu di u casticu patutu da
l’uvrieri chì duviani assiccà i padola pà caccià a turba. Si trova – com’è
l’aghju ghjà evucata – chì ‘ssi padola sò prutetti da l’antichi divinità di a
Grecia clàssica. È u spaventu intarvinarà cù a trasfurmazioni di l’uvrieri –
tutti frusteri – in ranochji disgustanti, mentri chì Barry, iddu, sarà divuratu
da certi boci invisìbuli mentri ch’iddu si farà strascinà versu u spaziu
eternu, è murarà cù i cunvulsioni abituali chì vi dani sempri u stessu sbileghju
ind’è Lovecraft. Passendu, si pò rimarcà una temàtica cumuna trà Lovecraft è
Tolkien : a punizioni intarveni pà l’uvrieri è u sgiò parchì ani vulsutu,
à nomu di u prugressu, assiccà un locu vèrghjini è naturali. Ma sì, ind’è
Lovecraft, i mostri, o i forzi malèfichi, difendini u mondu anzianu contr’à una
forma d’industrializazioni vulsuta da l’omu, ind’è Tolkien sò l’òmini chì sò i
vardiani di l’armunia di a vechja ruralità tradiziunali mentri chì i dimonia,
ch’iddi siini l’Orchi o i Nazgul, simbulizighjani piuttostu l’avanzata pazza è
divastatrici di l’indùstria micànica.
Parlemu
appena di u puema, avali, « Psychopompos ». U dicorru hè dinò situatu
in i campagni salvàtichi, à l’umbra d’un casteddu dannatu, ma inveci quì semu
in Auvergne, è à u Medievu. A stodia hè tirrìbuli, chì conta l’assassiniu di u
fiddolu di l’intindenti, u « bailli ». I culpèvuli di ‘ssu
dannu ? U signori di Blois è a so moglia. Più esattamenti, hè a moglia di
u signori, trasfurmata in una spezia di sarpi suzza, chì punghji u ziteddu
nanzi di fassi tumbà di piola da a curcia mamma, a sposa di u « bailli »,
dunca. Un annu dopu, hè u Signori di Blois, trasfurmatu anch’iddu in lubbu, chì
circa di vindicassi, ma hè fertu da u intindenti è si ni và à mora in furesta,
anch’iddu in un padolu. Fattu più raru ind’è Lovecraft, è chì s’alluntanighja
abbastanza da a mitulugia ch’iddu invintò (Cthulhu è i so diffarenti gitoni),
ci hè ancu in a puisia una intarvinzioni inaspittata di u Cristu, chì
cumparisci sutt’à a forma d’un lumu cilestu chì pruteghji a casa di u
« bailli » mentri l’assaltu di i lubba.
Ma
sì no pudemu pinsà chì a prisenza in ‘ssu testu d’elementi culturali medievali
o cristiani sò cuncessi à a parudia, è ancu à l’amusamentu d’unu spicialistu
carcu à erudizioni stòrica, ritruvemu puri in i dui criazioni uni pochi di
tematichi « naturali », forti, di u spaventu lovecraftianu, è di
figuri stilistichi chì facini a cuerenza è a putenza di st’òpara. Tenini quì in
‘ssu picculu riassuntu :
-
In i dui testi u mali cumparisci sutt’à a forma di rittili, o di bàtrachi
abuminèvuli (l’uvrieri duvintati ranochji, a moglia di u signori chì pidda a
forma d’una sarpi).
-
I baddi pagani di a nuvella sò da avvicinà di a strigaria di a puisia, ma in
ugni casu ci hè l’adurazioni di divinità impinsèvuli, cù ben sicura tuttu u corpus
d’aghjittivi carattarìstichi chì accumpagnani a discrizzioni di i rituali.
-
L’aristucrazia hè culpita ugni volta, sia vìttima di a so ingurdizia in a
nuvella, sia cumprumissa cù i forzi maligni in u puema.
-
L’orrori si palesa mentri u sonniu di u narratori in Kilderry, o mentri u
pènciulu di a moglia di u « bailli ».
-
Ci sò quì i formi strani chì baddani sutt’à a luna, è culà a stessa luna
malmindosa chì accumpagna a barabbagna di i lubba.
-
Infini i padola infesti sò prisenti in i dui raconti, sia par caccianni a turba
o sbandacci l’uvrieri dannati, sia par ch’iddu ci si pirdissi par sempri u
Signori di Blois.
Ma
al dilà di i ligami trà i dui scritti, pudariamu mintuvà dinò ‘ssi figuri
raprisintativi, chì m’ani marcatu subratuttu in a nuvella, è chì no ritruvemu ripittuti
middi volti, à a manera d’una litania, in quantu testi di Lovecraft :
- I
mùsichi disgustanti tirati da pìfani o cialameddi mistiriosi annunciani
l’affaccata di u spaventu.
-
Una sfaccion di locu appronta a sparizioni di l’umanità.
- Unu
stolu d’aienti disumanizati viaghjani incuscenti versu a morti.
-
Un parsunaghju cintrali mori in i peghju strazii pussìbuli, fendu certi gneri
atroci, è lampendu i brioni insuppurtèvuli.
-
A minaccia dormi in un mondu di pantaniccia è d’acqua (invinimuci chì Cthulhu
stessu ghjaci in fundu di l’Uceanu).
-
Infini una cunfruntazioni sempiterna esisti trà u mondu bassu di l’òmini è i
forzi còsmichi, o abissali, di i divinità o di i dimonia.
Eccu,
mi ci voli dunca à compia, è postu ch’e’ ni ghjungu à a fini di ‘ssa pìccula
intarvinzioni, è ch’e’ parlu di a nuvella, ùn mi possu impidì di lacavvi cù
‘ssa frasa furmidèvuli chì chjudi tutti sti categurii stilistichi ch’aghju
pricisatu, una frasa amblemàtica s’e’ possu dì di a scrittura di Lovecraft, è ch’ugni
scrittori avaria vulsutu caccià un ghjornu da i so matriculeri : « St’umbra schifizzosa paria à u me
spìritu sbandatu un ritrattu mustruosu, una caricatura prascita sciuta da un
sunniacciu, una figura sacrileghja di ciò ch’era statu Denys Barry. »
« Di
ciò ch’era statu Denys Berry »… pinseti. In u spaventu di Lovecraft, l’omu
sacrificatu, l’omu minuzzatu perdi a so umanità, è duventa solu… una cosa,
calcosa, un affari senza nomu, senza parolla pà discriva u so statu, duventa
l’Indicìbuli, « the Unnamable »…
È à traversu u sunniacciu, à traversu a scimizia, cumparisci dunca tuttu ciò
chì u spiritu rifusa di furmulà, o chì a lingua s’intardisci di dì. Stunanti
chì ciò chì ci ferma u più, à a surtita di st’universu infinitu di parolli, stu
furmiculaghju d’aghjettivi varii à più pudè, stunanti chì a figura stilistica a
più prisenti ind’è guasgi tutti i littori quandu si compii à H.P.Lovecraft,
fussi ghjustappuntu a putenza di ciò ch’iddu piazzaia… al dilà di a sprissioni,
al dilà di ciò chì ugni linguaghju umanu pudarà mai discriva.
Testu lettu à a cunfarenza Regards sur H.P. Lovecraft, 22 di frivaghju 2012, Università di Corsica.